NAL Achieve Limitless

Coaching si training pentru organizatii, persoane si tineri care vor claritate, decizii constiente si rezultate sustenabile.

Social

De la fondator

Câteva cuvinte de la fondator

Bun venit în locul sigur dedicat conștientizării, evoluției, atingerii și maximizării potențialului.

Te salut cu drag și respect,

Dacă ești aici, înseamnă că îți dorești să faci următorul pas în evoluția ta sau a companiei tale. Iar pentru asta — te felicit, deja avem primul lucru în comun.

Să fii mai mult, să știi mai mult, să vrei mai mult, sunt caracteristici specifice nouă, ca indivizi. Dorința mea atât de arzătoare de a cunoaște tot ce se poate, plus curiozitatea pe care o am din naștere, alături de dorința de a aduce un impact pozitiv în lume, m-au dus în punctul în care să-mi adresez întrebări despre cum funcționează „lumea”, dar dintr-o sferă care ține de puterea interioară și ce putem face noi, indiferent de context.

De ce unii oameni au succes, iar alții par să se chinuie, deși trăim aceleași vremuri, aceeași realitate?

Care e diferențiatorul între o persoană împlinită și una nemulțumită, indiferent de mediul în care se află?

Am ajuns chiar la întrebarea: de ce ne îmbolnăvim și cum apare boala?

Fără să exclud elemente precum Dumnezeu, suflet și genetica, răspunsul este același —

Totul începe în minte!

Sunt un căutător, un observator, conștient că orice business începe de la oameni. Iar performanța unui om, atât profesională cât și personală, începe în minte.

Așa cum diferența dintre un om de succes și unul care vede doar blocajele este de mindset, diferența dintre un business de succes și unul care întâmpină provocări de creștere sau stabilitate, este tot în minte — în mintea ownerului, a echipei, a board-ului. În al doilea caz discutăm despre suma mai multor mentalități. Iar dacă o minte bine pregătită poate crea progres și performanță, care crezi că ar fi impactul mai multor minți bine antrenate? Și mai mult de atât: care crezi că poate fi impactul unui grup de persoane antrenate din punct de vedere mental, care și comunică eficient?

Dacă nu aș fi fost specialist în comunicare, poate că nu aș fi acordat atât de mult credit importanței comunicării, dar impactul comunicării în viața unei persoane este același ca impactul departamentului de marketing în cifrele unui business: degeaba ești cel mai bun, profesionist, empatic, asertiv, pregătit, dacă nu poți transmite asta și nimeni nu te știe.

Dacă vrei să știi cum gândește un om, uite-te la modul în care vorbește.

Mintea și comunicarea sunt două concepte inter-dependente, nu putem discuta separat despre ele. Astfel încât trio-ul să fie complet, sufletul își are locul de cinste în această triadă. Dar deocamdată cred că mai am multe de învățat până să vorbesc despre universul suflet.

Îmi doresc impact prin ceea ce fac pentru că am văzut zilnic efectele mindsetului automat, ale comunicării defectuoase, și cum cele două aduc oameni și afaceri în stadiul de burnout, conflicte, anxietate, nefericire, faliment, probleme în retenția de personal — iar lista poate continua spre infinit.

Consider că fiecare dintre noi este aici pentru a lăsa o urmă, cu ceea ce l-a înzestrat Dumnezeu. La finalul vieții, vreau să știu că am făcut tot ce ține de mine astfel încât să sprijin cât mai mult lumea înspre evoluție.

Alexa Nica râzând, în sacou bleumarin, lângă o fereastră cu un măslin, lumină caldă

Nu am început descrierea cu acreditări sau diplome, și nici nu am continuat cu experiența, pentru că îmi doresc să o cunoști pe Alexa omul, dincolo de Alexa trainerul, specialistul în comunicare, coach-ul, directorul de vânzări. Piața este plină de persoane cu zeci și sute de specializări care și-au pierdut umanitatea și nu-mi doresc să mă ții minte astfel.

Cred că orice parteneriat are nevoie de un scop comun, iar atât timp cât parteneriatele nu sunt doar tranzacții, ci devin relații, cu siguranță rezultatele apar.

Totuși, pentru că probabil îți dorești o imagine profesională asupra omului cu care urmează să lucrezi, îți las mai jos câteva detalii despre parcursul meu care ar putea conta:

  • 7 anivânzări
  • 5 anitraining
  • 2 anicoaching
  • 10companii din domenii diverse — tech, horeca, financiar, cosmetică, evenimente
  • 3 orașeBrașov · Bristol (UK) · București

Valorile personale extinse în business

  1. 1Dumnezeu
  2. 2Claritate
  3. 3Învățare continuă
  4. 4Dezvoltare
  5. 5Integritate
  6. 6Autenticitate

Dacă rezonezi cu modul meu de lucru, valorile și cele prezentate, îți propun să nu amâni contactul. Uneori, ce nu facem la timp, nu mai facem niciodată. Iar un singur apel poate schimba total parcursul unei vieți.

Mă bucur că ai trecut pe aici și, indiferent dacă vei merge mai departe cu mine sau nu, îți doresc să îți atingi potențialul maxim, dintr-un spațiu de claritate, liniște și împlinire.

Din iubire și respect pentru oameni și potențialul lor,

Alexa NICA

Formare și acreditări profesionale

Pregătirea continuă și standardele profesionale fac parte din modul nostru de lucru.

  • Certificat de absolvire — Formator, cu datele personale redactate

    Formator

    Ministerul Muncii și Ministerul Educației

    2022COR 242401

  • Certificat de absolvire — Specialist în activitatea de coaching, cu datele personale redactate

    Specialist în activitatea de coaching

    Ministerul Muncii și Ministerul Educației

    2023COR 242412

  • Diplomă de licență, cu datele personale redactate

    Diplomă de Licență — Comunicare și Relații Publice

    Universitatea Transilvania din Brașov

  • Neuroscience Coach
    În curs de acreditare
Scrie-ne pe WhatsApp